Amuse Bouche

  • Evenimente
  • #ZeroWaste
  • Lifestyle
  • Eat & Travel
  • Destinație România
  • Stele Michelin
  • Dining
  • Contact

The Artist: prima vizită după redeschidere

17/01/2017 amusebouchero 2 Comments

Începutul de an a venit cu vești bune. S-a redeschis The Artist, considerat de mulți cel mai bun restaurant din București. Și noi l-am adăugat în fruntea preferințelor noastre în trecut, când am vorbit despre restaurantele din București.

A fost o absență de un an, timp în care Mihaela și Paul Oppenkamp, familia din spatele The Artist, au căutat cea mai bună variantă pentru relocare. Vechiul spațiu din Centrul Vechi nu mai bifa toate căsuțele noilor norme de securitate.   Noul The Artist Bucuresti restaurant interior
Putem spune că așteptarea a meritat. Pentru că noul The Artist arată foarte bine. Așa cum am menționat într-un articol mai vechi, consideram vechea locație destul de limitată pentru un restaurant care își dorește să evolueze. Relocarea a însemnat o îmbunătățire majoră. Noi ne bucurăm că a avut loc această schimbare, chiar dacă a fost puțin forțată.

Am ajuns la The Artist la câteva zile de la redeschidere. O perioadă în care restaurantul încă nu funcționa la capacitate maximă. Paul Oppekamp a alocat un interval pentru “soft opening”, perioadă scurtă în care s-au mai făcut ajustări.

Cum se prezintă noul The Artist din punct de vedere culinar? La același nivel ridicat pe care îl știm din trecut. Plus un număr mai mare de ingrediente locale.

Locație
The Artist ocupă acum o vilă istorică pe Calea Victoriei, aproape de intersecția cu  strada Frumoasă. Mai exact Calea Victoriei nr. 147.  Restaurant The Artist exterior
Clădirea în cauză are mai mult de 100 de ani. Însă noi am avut senzația că o vedem pentru prima oară, deși circulăm frecvent pe Calea Victoriei. Asta pentru că era la stadiul de ruină în momentul preluării.  Noul The Artist Bucuresti restaurant scara interioara Noul The Artist Bucuresti restaurant zona dining Restaurant The Artist design
Ne place mult ce a ieșit. A fost restaurată și pusă în valoare impecabil. Cel mai mult ne place zona scării dintre cele două nivele. Scara este cea originală, din lemn masiv, iar pereții care o încadrează poartă picturile vechi, dezbrăcate de straturile de vopsea acumulate de-a lungul timpului. La tot se adaugă stucaturile neoclasice, parchetul de tip French Versailles și câteva contraste cu elemente moderne: corpurile de iluminat, barul din sticlă de la recepție și logo-ul metalic The Artist, montat în zona de dining.  Noul The Artist Bucuresti restaurant logo
Per total, noul restaurant The Artist este impunător și elegant.

Spațiul este și el cu mult mai generos decât vechea locație. La parter este poziționată zona de dining cu 48 de locuri (vs. 32 la vechiul restaurant), iar etajul găzduiește o zonă de private dining & events cu 40 de locuri.
Noul The Artist are terasă și grădină, dar vom avea ocazia să ne bucurăm de ele odată cu vremea caldă.

Meniu
Meniul a păstrat aceeași abordare de la vechiul The Artist. Sunt 5-6 variante de aperitiv, 5-6 feluri principale și câteva variante pentru desert. Plus opțiunea de Spoon Tasting pentru fiecare categorie.  Meniul se va schimba la interval de 3 luni.

Preparatele sunt de mărime medie. E recomandat să optezi pentru 2-3 preparate (2 preparate plus desert). Pentru prima vizită, noi am ales aperitiv, fel principal și desert. Plus variante de vin la pahar pentru fiecare fel.
La The Artist obiceiurile bune s-au păstrat. Am primit în continuare un număr mare de small bites /amuse bouche din partea casei. Asta în condițiile în care meniul nu are multe feluri. Noi am primit 4 astfel de preparate . Mențiune specială pentru supa de cartofi cu foie gras și fasolea bătută reinterpretată cu ceapă crocantă și sos de ardei. Noul The Artist Bucuresti restaurant amuse bouche Plus ciocolata neagră cu trufe dinainte de desert care s-a păstrat de la vechiul The Artist.

Selectia noastra de la The Artist

Aperitive

Licorice & Beetroot Cured Salmon Trout with Fennel, Beets, Horseradish
Păstrăv somonat marinat cu lemn dulce, sfeclă, fennel, hrean Noul The Artist Bucuresti restaurant aperitiv pastrav
Foie Gras Mousse with Green Apple, Cranberries, Macaroon and  Sweet Potato
Mousse de foie gras cu măr verde, merișoare, macaron și cartofi dulci Noul The Artist Bucuresti restaurant aperitiv foie gras

Feluri principale

Black Sea Turbot, Potato, Clams Chowder, Leeks, Popcorn
Calcan de Marea Neagră cu tocăniță de scoici vongole, praz și popcorn Noul The Artist Bucuresti restaurant calcan
Tandoori Spiced Beef Brisket with Red Onion, Cous Cous, Eggplant and Cilantro
Piept de vită condimentat în stil Tandoori cu ceapă roșie, cușcuș, vinete și coriandru Noul The Artist Bucuresti restaurant piept vita Deserturi

Tiramisu with Coffee, Sponge Cake, Sweet Cheese, Cocoa
Tiramisu cu cafea, cozonac, brânză dulce și cacao Noul The Artist Bucuresti restaurant desert tiramisu

‘Kurtos’ – Cinnamon, Anise, Pear, Cream
Kurtos reinterpretat cu scorțișoară, anason, pară, frișcă Noul The Artist Bucuresti restaurant desert 
Ne-au plăcut felurile principale cu mențiuni speciale pentru: Tandoori Spiced Beef Brisket. Iar zona de deserturi ne-a plăcut cel mai puțin.

Vinuri
Lista de vinuri era încă incompletă la prima noastră viita. Am înțeles că urmează să fie adăugate etichete noi. Oricum, am găsit variante bune la pahar pentru fiecare dintre  preparatele pe care le-am selectat din meniu.

Servire
Ne-am bucurat să recunostem oamenii de la vechiul The Artist. Servirea a fost bună, cu multe informații și recomandări. Spunem asta în contextul în care restaurantul era deschis de câteva zile și probabil nu erau toate lucrurile puse la punct.

Se pare că The Artist își va păstra statutul de cel mai bun restaurant de fine dining din București și în perioada următoare. Acest lucru se datorează și lipsei de competitivitate pe zona restaurantelor de top.

Apreciem în primul rând creativitatea, implicarea și dorința The Artist de a utiliza cât mai multe ingrediente locale. Pe de altă parte, ne dorim ca The Artist să aibă concurență. Vrem să vedem mai mulți chefi și proprietari de restaurante de top care să își dorească să se implice și să evolueze. Din păcate majoritatea preferă în acest moment o zonă de confort.

Cu siguranță avem nevoie de mai multe restaurante bune pentru a putea fi remarcați și recunoscuți pe harta culinară a Europei de Est.

  • NOUA Alex Petricean
    5 lucruri despre NOUA, proiectul lui Alex Petricean

  • Twins Garden Moscova. La masa fraților Berezutskiy

  • Am deschis Bistro Ateneu!
  • Alex Petricean Jonas
    Weekend gastronomic la Valea Verde: 4-hands dinner cu Alex Petricean…

Dining Restaurant The Artist, Restaurante Bucuresti

Comments

  1. marius says

    19/05/2017 at 10:20

    Nu se spune nimic de preturi? Mai in detaliu.!!!!!!!!!!!!

    Răspunde
    • amusebouchero says

      19/05/2017 at 12:36

      Marius,

      Poti vedea preturile pe site la The Artist: http://theartist.ro/menu/
      Intre timp meniul s-a schimbat.

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cautare

Parteneri Amuse Bouche

Parteneri Amuse Bouche

Destinatie Romania

Destinatie Romania

Despre Amuse Bouche

Amuse Bouche
  • Facebook
  • Instagram
  • Email

UNDE MÂNCĂM ÎN BUCUREȘTI?

Restaurants Bucharest

Protectia datelor personale

Politica de confidentialitate

Copyright © 2023 · Daily Dish Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in

By continuing to browse this site, you agree to our use of cookies.