Dacă ești foodie și îți place să mănânci în oraș, probabil ai aflat deja! Dacă nu, îți spunem noi. La jumătatea lunii martie, Alex Petricean va pleca de la Maize pentru a se ocupa de primul lui proiect pe cont propriu, restaurantul NOUA.
Mărturisim că suntem entuziasmați de acest proiect. Așteptăm să descoperim viziunea actualizată a lui Alex asupra bucătăriei românești și felul în care NOUA va prelua și va transmite ceva mai mult din personalitatea lui. Pentru că despre asta e vorba când ești Chef Owner.Ne-am întâlnit cu Alex pentru a afla câte ceva despre noul proiect.
Meniul și stilul de gătit – diferențe față de Maize
La NOUA, Alex Petricean își propune să ducă lucrurile la următorul nivel față de ceea ce a făcut la Maize. Într-o abordare mai profundă asupra ingredientelor locale și preparatelor românești. Ce înseamnă asta mai exact? Mai mult timp de research, continuat și dezvoltat relațiile cu producătorii locali, focus pe calitate și excelentă, nu pe volum. O strategie pe termen lung, o viziune care va deveni din ce în ce mai clară în timp.
Deschis doar 4 zile pe săptămână
Da, ai citit corect. Ca o consecință a celor de mai sus, Alex a decis să meargă pe un model de lucru cu 4 zile pe săptămână. Este un format folosit de ceva timp de multe din restaurantele de top din lume, în special Scandinavia. În România, o să fie ceva revoluționar. Un program de neconceput probabil pentru mulți “patroni” din Horeca de la noi.
Echipa NOUA
Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat la Alex de-a lungul timpului este capacitatea lui de a motiva oamenii și a ține echipa unită. Un adevărat lider în bucătărie. Este o calitate cu atât mai valoroasă în contextul crizei de personal din Horeca.
Astfel, 8 oameni din echipa Maize au ales să rămână alături de Alex și să pornească împreună pe acest nou drum.
Bucătărie deschisă și Chefs Table
Nu intrăm acum în detalii legate de felul în care va arată restaurantul. Vom vorbi despre asta după deschidere. Ce putem spune acum este că restaurantul va avea bucătărie deschisă și va păstra formatul Chefs Table cu doar patru locuri. Capacitatea totală la NOUA va fi de app. 40 de personae.
Când se deschide NOUA?
Alex spune că se va întâmplă la jumătatea lunii aprilie, dar nu avem o data clară. Cel mai bun mod de a afla este să urmărești NOUA pe facebook și pe Instagram. Cu siguranță vor posta în curând mai multe detalii. Acestea fiind spuse îi dorim mult succes lui Alex și ne vedem la deschiderea NOUA.
zapacitu' says
Sunt curios. Am fost la Maize de 2X ori, si sincer n-am inteles de ce a fost cotat la 15 pct de catre un evaluator strain (nu cel mai important), care lucra cu evaluatori locali. Cu cateva exceptii (rata salbatica), totul a fost ori prea sarat, ori prea prajit, ori gustul mancarii tipa ca se experimenteaza si baietii n-au gasit inca „the right way”. Dar gustul e subiectiv, nu-i asa? Probabil, acolo patronii vroiau bani, adica multi clienti, deci multe ore de lucru, si cheful principal si-a dat seama, ca atunci cand (daca) vin evaluatorii mai importanti (cu stele), cantitatea o sa bata calitatea, de nici „bib gourmand” nu mai prinde, mai ales ca pretul era lejer peste 33 de eu.
amusebouchero says
Salut,
De cate ori ai fost la Maize pe parcursul primului an? Pentru noi au fost multe zile reusite si cateva mai putin reusite. Dar asa se intampla cu restaurantele aflate la inceput de drum si cu Chefii care isi doresc sa inoveze / evolueze. Ramane de vazut cum vor merge lucrurile la NOUA. Proiectul arata foarte bine la doar o luna de la deschidere.