S.Pellegrino Young Chef este una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale pentru tineri chefs. Înscrierile pentru ediția curentă sunt deschise până la 31 mai și se adresează bucătarilor sub 30 de ani (născuți după data de 01.02.1992), care au cel puțin 1 an de experiență profesională.
Am fost prezenți la finala regională 2019 din Milano și urmărim competiția de mult timp prin activitatea noastră puternic legată de gastronomie. Așa că am adunat aici câteva tips&tricks care am observat de-a lungul timpului că îi aduc în fata pe concurenți.
Vă încurajam să faceți pasul și să intrați în competiție. Poate fi o experiență frumoasa și există șanse reale de a accede în fazele superioare.
2019 vs. 2022
În 2019, Romania a avut 2 reprezentante, Roxana Blenche și Diana Drăghici, plus un membru în juriu, Oana Coantă. Un mare avantaj pentru romani este prezența Oanei și la regionala de anul acesta din Croația.
Țările cu care concurăm în prima fază vor fi: Croația, Grecia, Ungaria, Israel, Polonia, Slovenia. O veste ‘bună’ pentru participanți este că anul acesta, spre deosebire de 2019, Italia nu face parte din acest grup de tari. În 2019, italianul Alessandro Bergamo a avut un preparat extraordinar ‘Better an egg today or a hen tomorrow?’. A câștigat detașat finala regională și a fost la un pas de a pleca acasă cu titlul “S.Pellegrino Young Chef “, clasându-se până la urmă pe locul 2 în marea finală.
Intrarea în competiție. Tips & Tricks.
Ca să aplici, trebuie să completezi un profil profesional și să prezinți un preparat semnătură. Aceasta este partea cea mai importantă, elementul definitoriu. Este singurul preparat pe care îl vei prezenta pe parcursul concursului, indiferent de faza în care te vei califica. Bineînțeles, aici se concentrează și sfaturile noastre. Daca vrei să te înscrii, hai să iți spunem înainte câteva lucruri pe care le-am observat, înțeles și învățat în acești ani.
- Ca să poți participa cu același preparat semnătură la mai multe faze ale competiției, în sezoane diferite, acesta trebuie să îl gândești din start all-season.
- Direcția creativă, viziunea, povestea din spate. Toate sunt importante. Trebuie să se așeze în straturi alături de execuție, calitatea ingredientelor și ……
- Preparatul trebuie să fie modern ca tehnică și/sau ingrediente. Poate fi aliniat cu zona de sustenabilitate, zero waste, ingrediente modeste mai puțin folosite etc.
- Ideal, preparatul ar trebui să spună ceva despre terroir, despre Romania. Prin ingrediente, mâncăruri mai vechi folosite că inspirație sau poate printr-o tehnică de gătit locală.
- Nu în ultimul rând, alocă timp fazei de cercetare. Aruncă o privire peste preparatele din ultimele finale S.Pellegrino Young Chef.
Cum te poți înscrie?
- Mergi pe site-ul S.Pellegrino Young Chef. În partea de sus găsești link-ul Apply for Competition.
- Înainte de a începe completarea aplicației ar trebui să citești regulamentul oficial.
- Completezi profilul personal, profesional și signature dish. Nu uita că signature dish-ul nu poate fi schimbat. Te ajută să ai poze de calitate și un concept.
Întrebările legate de competiție le poți adresa aici: competition@spyoungchefacademy.com.
Ne poți contacta și pe noi oricând, daca vrei să discutam despre preparate semnătură. Sau te putem conecta cu un Chef / mentor pentru susținere. Ne găsești la contact@amusebouche.ro.
Lasă un răspuns