Amuse Bouche

  • Evenimente
  • #ZeroWaste
  • Lifestyle
  • Eat & Travel
  • Destinație România
  • Stele Michelin
  • Dining
  • Contact

Destinație Lisabona. Ghid complet pentru foodies. Cele mai bune restaurante.

24/07/2019 amusebouchero Leave a Comment

Lisabona este unul dintre orașele care s-au bucurat de o popularizare rapidă în ultimii 10 ani. Climă prietenoasă, ingrediente cu o calitate similară Spaniei pe multe paliere, prețuri decente, un segment de lux în creștere, istorie, plaje, restaurante și per total acea relaxare, deschidere și atmosferă prietenoasă pe care le găsești întotdeauna pe teritoriile cu deschidere la apă. Toate definesc Lisabona, oferindu-ți motive să îți dorești o vacanță aici.Lisabona tramLisabona city view

Aveam și noi de mult timp Lisabona pe lista dorințelor. Ne-am făcut temele și înainte de a lua decizii am discutat îndelung cu chefs și jurnaliști de-ai locului, specializați în tot ceea ce înseamnă moștenirea culinară a Portugaliei, tradițiile și locurile ei de neratat.

Întorși acasă, am pregătit cu ghid cu toate lucrurile pe care suntem pregătiți să le recomandăm mai departe. Ca de obicei, am marcat cu verde, alegerile noastre pentru prima vizită.

Când vizitezi Lisabona?Lisabona bridge viewPoți avea noroc de vreme bună și în februarie sau decembrie, dar perioada pe care ar trebui să o iei în calcul în mod normal este de la începutul lunii aprilie până la final de octombrie. În acest interval ai și cele mai bune opțiuni de zbor de la Blue Air sau Wizz Air.

Unde stai? Hoteluri în Lisabona.Altis Hotel LisabonaAltis Belem & Spa face parte din rețeaua Design Hotels, una dintre preferatele noastre pentru capitale. Sau orașe importante ale Europei, în general. Altis are mai multe clădiri în oraș, însă acesta este preferatul nostru. Poate și pentru că la parter se află unul din cele mai bune restaurante din oraș: Feitoria (1*) Altis Hotel Lisabona room viewAltis Hotel Lisabona Belem TowerAltis Belem & Spa este poziționat la doi pași de Jerónimos Monastery și Turnul din Belem, unul dintre simbolurile orașului și principalele obiective turistice ale Lisabonei. Are vedere înspre port, design eclectic în linii moderne, un super Spa și rooftop bar perfect pentru seri de vară.

Într-un complet alt registru, Verride Palácio Santa Catarina întruchipează seducția secolului 18. Un fost palat, în inima istorică a Lisabonei, transformat într-una dintre cele mai romantice adrese ale orașului. Design de epocă, rooftop bar, mini-piscină și un restaurant dedicat valorilor sustenatibilitatii.

Valverde Hotel. Într-un mix de vintage și modern, acest hotel cu doar 25 de camere este îmbrăcat în mobilier stilul anilor ’50, culori vibrante și o atmosferă specială, intimă și sofisticată. Are poziție bună în zona Avenida da Liberdade și o grădină cu vegetație generoasă, perfectă pentru un mic dejun de vacanță.

Unde mănânci? Restaurante în Lisabona.
Feitoria(1*) Este creația lui Joao Rodriguez, unul dintre cei mai proeminenți chefs din noul val. În urmă cu 10 ani, Joao și-a propus să construiască o experiență în jurul celor mai bune ingrediente ale Portugaliei, susținând tradiții, mici producători și elevând aromele locului. Un lucru care îi iese excelent zicem noi. Feitoria are 1 stea Michelin, într-o țară în care acolada supremă a celor 3 stele încă își așteaptă câștigătorul.Feitoria Restaurant LisabonaFeitoria Restaurant Lisabona StarterUnul dintre primele lucruri care ne-a atins masa la începutul experienței Feitoria a fost harta regiunilor ce furnizează fiecare dintre ingredientele meniului. Un pas important pentru noi în înțelegerea diferențelor între zone și a rezultatului colaborării dintre ele.Feitoria Restaurant Lisabona ShrimpFeitoria Restaurant Lisabona fishÎn plus, pe tot parcursul cinei ne-au fost aduse pe rând produsele în stare pură. Am avut contact cu ingredientele, am fost conștienți de ceea ce mâncăm, am testat prospețimea și ne-am înclinat în fața tehnicii ce le transformă cu respect în farfurii elegante, autentice, emoționante pe alocuri. Printre ele: unul dintre cele mai intense preparate cu creveți pe care le poți experimenta, deep sea cardinal, unul dintre peștii mai urâți pe care multe restaurante îi evită, arici de mare cu migdale și aroma neschimbată a celui mai popular desert al Portugaliei “pastis de nata” într-o formă complet reinventată.Feitoria Restaurant Lisabona Chef talk

Belcanto(2*). Cel mai proeminent restaurant al imperiului construit de chef Jose Avillez este în continuare cel mai cunoscut nume în gastronomia Portugaliei. Este primul restaurant al țării distins cu 2 stele Michelin și singurul care a fost inclus în World’s 50 Best Restaurants (poziția 42 în 2019). Restaurantul s-a mutat de curând într-un spațiu modern, neconvențional, o fostă mânăstire în centrul cartierului Chiado.Belcanto Lisabona AvillezBelcanto Lisabona Avillez Amuse BoucheBelcanto este o adresă de bifat cu siguranță, dar trebuie să știi că are o abordare destul de clasică în contextul tendințelor gastronomiei mondiale ale momentului.Belcanto Lisabona Avillez ShrimpBelcanto Lisabona Avillez Shrimp ShellBelcanto Lisabona Avillez Seabass AvocadoAșteaptă-te la fețe de masă albe apretate, servire destul de protocolară, alegeri, combinații de ingrediente și plating foarte apropiat stilului Michelin. Homar, caviar, foie gras își vor face apariția la masă alături de ingrediente mai puțin “luxuriante” ale sezonului, în farfurii la intersecția dintre tradiția portugheză și influențele creatorului.

Prado. Într-un decor simplu, prietenos, un melanj eco-friendly, Nordic și clasic, chef Antonio Galapito celebrează natura Portugaliei. Prado LisabonaPrado Lisabona Chef Restaurant LisabonaTot ce are mai bun de oferit a lui țară, din apă și de pe uscat, ajunge pe mesele din lemn natur înconjurate de multe verde de la Prado. Totul organic, cu personalitate, cu arome curate acompaniate excelent de vinuri organice, biodinamice sau naturale.

Un concept pe care îl căutăm întotdeauna în destinațiile pe care le alegem și îl încurajăm din plin. Și pe care ne-am dori să îl descoperim și în România la un moment dat. Prado Lisabona Starter Restaurant LisabonaPrado Lisabona Starter 2Prado Lisabona Main Dish Restaurant Lisabona

Sala. Un spațiu intim, cu bucătărie deschisă, dedicat, din nou, ingredientelor și aromelor de sezon ale Portugaliei. Deși toate restaurantele pe care le-am adăugat în listă își au rădăcinile în bucătăria locală și folosesc ce are Portugalia mai bun de oferit, diferențele de abordare și perspectiva fiecărui chef asupra acelorași ingrediente este foarte diferită.SALA Joao SA Restaurant Lisabona

Joao Sa, chef-ul din spatele SALA, unul dintre cele mai noi restaurante din Lisabona reinterpretează preparate emblematice, cum ar fi Clams Bulhao Pato sau sandvișul cu porc Bifana și lasă mult loc de exprimare legumelor în meniul său, un lucru rar în Portugalia. Are chiar preparate vegane, cum ar fi varză la grătar cu kimchi corean și hrișcă. Unul dintre preferatele noastre. SALA Joao SA Cabbage Restaurant Lisabona

Alma(2*). Alma are 2 stele Michelin, la fel ca Belcanto. Însă experiența oferită de cele două se află la poluri opuse. Alma este noua generație a experiențelor de fine dining, eliberate de formalități. Alma este relaxat, îmbrăcat în lemn și cărămidă, cu staff “on point” dar zâmbitor, fără fețe de masă.ALMA Restaurant LisabonaAbordarea continuă în meniu. Un melanj între influențele lui Henrique Sá Pessoa, pasiunea lui pentru Asia, cunoștințele și emoțiile sale legate de bucătăria locală. Totul tradus în 3 meniuri separate: unul dedicat apelor, cu ingrediente de sezon ale coastei portugheze, unul în care se regăsesc prepartele clasice preferate ale chef-ului și un al treilea “A la Carte” ce conține inclusiv o reinterpretare a clasicului “Bacalhau à bras”. O lejeritate a opțiunilor pe care cu greu o regăsești într-un restaurant cu 2 stele Michelin.ALMA Restaurant Lisabona Starter Restaurant LisabonaALMA Restaurant Lisabona Salted Cod Restaurant Lisabona

Taberna da Rua das Flores. O tavernă total nepretențioasă, cu 20 locuri, care scrie istorie culinară în Lisabona. Nu acceptă rezervări, iar lista de așteptare are mereu o dimensiune considerabilă. Turiști și localnici deopotrivă se înghesuie seară de seară pentru a gusta preparate din meniul trecut cu creta pe tablă. Farfurii simple, excelente din produse extra fresh, de sezon.Taberna da Rua da Flores Restaurant Lisabona tableTaberna da Rua da Flores Restaurant Lisabona Tasting MenuTaberna da Rua da Flores Restaurant Lisabona Tasting Menu Main

Noi am ales varianta lor de “carte blanche”. Preparatele au fost grozave separat, însă compoziția lor mai grea decât am fi putut noi procesa la cină. Mai ales după câteva zile culinare intense. Credem că merită din plin să vii aici, dar recomandarea noastră este să îți structurezi propriul meniu alegând de pe tablă.

Au și propriile vinuri, ale familiei. Testează-le cu încredere. Mențiune specială pentru sparkling.

Alte restaurante pe care le-am lua în calcul pentru o vacanță în Lisabona: Ceia, Fortaleza do Guincho (pentru prânz în afara orașului), Taberna Sal Grosso sau Nune’s Real Marisqueira pentru pește și fructe de mare.

Activități. Suveniruri culinare & altele
Mercado da Ribeira. O oprire de notat sub eticheta “obligatoriu” în agenda oricărei vizite în Lisabona. Piață tradițională și Food Court, Mercado da Ribeira reunește concepte “fast food gourmet” ale unor nume celebre ale orașului și unele dintre cele mai bune pasteis de nata: Manteigaria.Mercado da RibeiraMercado da Ribera Pasties de NataMercado da Ribeira view
Flor Da Selva. Portugalia are o tradiție în cafea. Luând-o înapoi pe firul istoriei, boabele de cafea descoperite în Ethiopia au fost aduse în Brazilia și de acolo s-au răspândit mai departe pe traseul pe care îl știm astăzi. Iar Brazilia nu a fost singurul teritoriu sursă de cafea pentru Portugalia. Chiar și astăzi, Portugalia încă recoltează boabele apreciate de națiunea întreagă din Madeira și Azore.Flor de Selva LisabonaFlor de Selva Lisabona 2

Flor Da Selva este o prajitorie de cafea aflată la a3a generație și un loc de neratat în Lisabona. Este totodată una dintre cele două prăjitorii ale Europei care încă folosesc lemn în proces. Mai exact coajă de stejar, într-un sistem inteligent, sustenabil. Stejarii atât de prețioși în producția de Belotta din Alentejo sunt dezveliți de coajă o dată la 9 ani. Coaja lor devine astfel materie primă pentru prăjit cafea, pentru producția de pălării, genți și altele.

Flor Da Selva prăjește aproximativ o tonă de cafea, de două ori pe săptămână: lunea și miercurea. Pentru ei, pentru alte cafenele și restaurante pe care le aprovizionează în Lisabona, în alte orașe sau chiar în alte țări.

A Vida Portuguesa. O colecție de branduri cu tradiție ale Portugaliei, din cele mai diverse domenii, sub același acoperiș. Unele dintre ele și-au reluat producția mulțumită acestui concept, tradus 14 ani mai târziu în 5 magazine. Cel mai bine îl vizitezi pe cel din Chiado, primul deschis. Este uriaș. Și crede-ne, este o plăcere să te rătăcești în el. Vei găsi cele mai diverse și autentice lucrurile de luat acasă.Lisabona A vida PortuguesaLisabona A vida Portuguesa 2

Tururi culinare. Culinary Backstreets. Conceptul este interesant: plimbări culinare în zone mai puțin explorate de turiști, cu povești, locuri ascunse și mâncăruri cu tradiție în locuri frecventate de localnici.Lisabona Culinary Backstreets Implementarea este parte atractivă și autentică, parte plictisitoare și informație prea nișata. Durează destul de mult, dar merită să îi dai o șansă dacă programul îți permite și ai chef de socializare.

Vrei să fii la curent cu aventurile noastre culinare? Urmărește-ne pe Instagram!

  • NOUA Restaurant Bucuresti Trilogie de Peste
    Unde mâncăm în București în 2020. Lista noastră.
  • 4 hands dinner Ana Roš Alex Petricean Bucharest
    Cină Ana Roš – Alex Petricean la București. Premieră gastronomică…
  • Stockholm Ghid Complet Foodie
    Stockholm. Ghid complet pentru foodies și nu numai. Cele mai…
  • Azurmendi Oyster
    Țara Bascilor: Ghid complet pentru foodies

Eat & Travel Ghid de calatorie Lisabona, Restaurante Lisabona, Restaurante Portugalia

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Protectia datelor personale

Politica de confidentialitate

Copyright © 2023 · Daily Dish Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in

By continuing to browse this site, you agree to our use of cookies.